După luni de așteptare, când nașterea are loc în sfârșit, mămica poate trăi în sfârșit momentul la care a visat în ultimele nouă luni: întâlnirea cu bebelușul.

Clipele acelea în care îți simți pentru prima dată bebelușul, când îl vezi, îi pipăi mânuțele și îi simți mirosul sunt o experiență incredibilă.

Până aici nu cred că v-am spus un secret nemaiauzit. Sunt convinsă că vă așteptați să fie așa.

Așa că trecând peste partea sentimentală despre care o mămică ar putea vorbi ore în șir, m-am gândit să vă povestesc despre câteva lucruri care se întâmplă imediat după naștere, cu precădere în primele 24 de ore de viață ale micuțului.

Imediat ce se naște, bebelușul este plasat pe pieptul mamei pentru câteva minute. Această apropiere este foarte importantă pentru copilaș, pentru că bătăile inimii mămicii îl fac să se simtă protejat.

Se taie cordonul ombilical, apoi se ia să i se aspire căile respitatorii și să fie evaluat prin testul Apgar. Acest test le permite medicilor să își dea seama cum se prezintă bebelușul după naștere.

Evaluarea se face la un minut după naștere și după 5 minute de la naștere și constă în 5 evaluări, cu valoare între 0 și 2, iar la final se adună rezultatele. Testul Apgar măsoară culoarea, ritmicitatea cardiacă, reflexele, tonusul muscular şi efortul respirator ale copilului. Apoi se măsoară și se cântărește.

Dacă v-a fost folositor acest material, vă invităm să citiți și celelalte articole de pe site-ul nostru, iar dacă doriți să vă alăturați comunității noastre de pe Facebook ne puteți da un LIKE pe pagina noastra!