Zilele trecute ne-am aflat într-un context în care copiii noştri au fost pupaţi pe rând de către cineva din personalul unui restaurant. Totul s-a întâmplat repede, nu am avut timp să prevenim, dar ne-am asigurat că nu se repetă.

Nu mă înţelege greşit, iubesc copiii şi ştiu că sunt tare “pupabili”, dar ca adulţi cu capacitate de autocontrol suntem responsabili să punem sănătatea şi binele celor mici înaintea nevoii noastre de a-i pupa sau a-i mângâia.

Te rog, nu îmi mai pupa copila şi nu o apuca de mânuţele pufoase. Ştiu că pare apetisantă, de fapt chiar e. Dar gândeşte-te că ea stă mai toată ziua cu mânuţele în gură, aşa-i place ei. Le degusta cu o poftă cum nu am mai văzut. Nici nu contează dacă ne întâlnim pe afară sau înăuntru. Dacă nu te-ai spălat pe mâini fix înainte să pui ochii pe ea, sunt şanse mari ca pe mâinile tale să fie tot felul de microbi. Telefoanele pe care le purtăm oriunde după noi şi le verificăm în exces să nu cumva să ratăm vreo “ştire” sunt printre cele mai murdare obiecte şi nu o spun eu, ci e demonstrat ştiinţific.

E în regulă să o admiri, ştiu că e simpatică. E în regulă să îi zâmbeşti şi, dacă e odihnită, chiar îţi va zâmbi înapoi. Dacă ai o zi norocoasă poate chiar îţi va spune ceva pe limba ei bebelușească. Te vei topi instant şi, pentru un moment, vei uita de toate grijile.

Dar vezi tu, dacă se îmbolnăveşte pentru că intră în contact cu tot felul de microbi cu care nu e obişnuită – că cei din casă, ai lui mami, tati sau Alex – nu doar că nu va mai zâmbi la fel de mult, dar e foarte posibil să şi sufere de simptome tare neplăcute şi să plângă. Eu ştiu că tu nu îţi doreşti asta, dar cred că e bine să ştii că există o probabilitate mare să se întâmple.

Boala celiacă și infertilitatea – există vreo legătură de tip cauză-efect?

În zilele noastre, tot mai multe cupluri se confruntă cu incapacitatea de a deveni părinți. După un an, doi de încercări, majoritatea se prezintă la medicul de…

De ce nu mi-am grăbit copilul la olită. Sfaturile medicului pediatru.

Renunțarea la scutece este o etapă firească în dezvoltarea copiilor noștri. Nu este o cursă contra cronometru și nici o competiție între părinți. E achiziția… 😍