Cum obții culoarea de păr perfectă? 11 secrete

Care este metoda eficientă pentru a obține culoarea ideală, care nu își pierde deloc din intensitate? Experții îți dezvăluie cum poți avea un păr vopsit cu aspect mătăsos și strălucitor.

Îți dorești să obții culoarea care nu dă greș, fără pete sau porțiuni de păr colorate mai închis ori într-o nuanță neprevăzută? În funcție de obiectivele pe care vrei să le atingi cu noul look poți adopta soluții simple pentru a revigora podoaba capilară și a transforma părul vopsit, astfel încât să aibă un aspect la fel de atractiv ca și nuanțele naturale. Nu are niciun farmec să ai o culoare care nu rezistă decât la câteva spălări sau care afectează negativ textura părului.

Iată cum trebuie să procedezi pentru a obține culoarea ideală de fiecare dată:

 

1. Pune-ți o întrebare importantă

Te va deranja să observi rădăcinile de altă culoare după câteva săptămâni? Răspunsul la această întrebare te va ajuta să alegi între vopseaua permanentă și cea semipermanentă. Indiferent pe care dintre ele o alegi după 4-6 săptămâni rădăcinile vor deveni vizibile dacă sunt de altă culoare, dar culoarea semipermanentă se estompează treptat și îți poate da mai mult timp între tratamentele de retușare. Culoarea permanentă necesită un angajament de lungă durată și o monitorizare mult mai atentă a aspectului rădăcinilor.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

2. Începe aplicând culoarea la rădăcini

Părul care a mai fost vopsit este mai poros și va prelua mai ușor culoarea, dar cel crescut la rădăcini va necesita un timp de procesare mai lung. Este recomandat să lași vopseaua pentru întreg intervalul de timp specificat la rădăcini, iar pe lungimea părului să o lași să acționeze numai jumătate din timp. În acest mod vei obține o culoare uniformă de la rădăcini până la vârfuri.

8.

9.

10.

11.

3. Fă-ți calculele

Culoarea obținută este rezultatul stării părului, al istoricului de colorare și al aspectului părului crescut pe care tocmai ai aplicat vopseaua. Acesta este motivul pentru care aceeași culoare poate arăta diferit pe fiecare persoană. Dacă ai părul uscat sau degradat strălucirea nu va dura mult timp. Este ideal să aplici o mască pentru hidratarea intensă a podoabei capilare o dată pe săptămână.

4. Cheamă-ți cea mai bună prietenă

Dacă te-ai hotărât să te vopsești acasă este bine să o chemi și pe prietena ta cea mai bună să te ajute. În acest mod te asiguri că nu vei rata nicio porțiune de păr și vei acoperi toate șuvițele.

12.

5. Folosește sprâncele drept ghid

Dacă nu-ți mai amintești care este culoarea ta naturală pentru că ai vopsit părul foarte des, sprâncenele sunt indicatorul de care ai nevoie. Pentru o culoare naturală poți alege o nuanță cu cel mult 2 tonuri mai deschisă sau mai închisă decât sprâncenele.

13.

14.

Fii atentă dacă alegi blondul platinat pentru că foarte rar sprâncenele negre sau șaten închis se potrivesc cu această culoare de păr. De asemenea, nu este ideal nici să alegi o culoare foarte închisă dacă ai sprâncenele subțiri și deschise la culoare deoarece poți da impresia că au dispărut. Dacă te-ai vopsit și observi că sprâncenele sunt prea subțiri folosește un creion dermatograf pentru a le corecta forma, cu un ton mai deschis decât vopseaua.

6. Aplică o cremă grasă la tâmple și pe linia frunții

Vei preveni pătarea pielii. Dacă ai ratat unele porțiuni de piele poți aplica puțină loțiune tonică folosind o dischetă demachiantă.

 

7. Cunoaște-ți tonul pielii

Selectarea culorii potrivite depinde în mare măsură și de tonul pielii, rece sau cald. De obicei culoarea părului trebuie să se situeze în aceeași gamă de nuanțe.

15.

8. Ia în considerare șuvițele

Ți-ai dorit întotdeana să fii blondă dar nu ești gata încă pentru acest pas? Îți poți deschide culoarea cu ajutorul câtorva șuvițe plasate în mod strategic în dreptul feței. Ține cont că dacă ai părul șaten sau brunet este posibil să obții suvițe aurii, nu blond platinat.

 

16.

9. Folosește folie de aluminiu

Nu pentru păr, ci pentru ochelari. Înfășoară folie de aluminiu pe brațele ochelarilor și în partea de sus pentru a putea să-i porți în continuare în timp ce te vopsești. După ce ai aplicat vopseaua, scoate ochelarii și masează părul puțin în zona tâmplelor pentru a fi sigură că este bine acoperită.

 

10. Poți prezice viitorul

Cea mai simplă cale de a-ți da seama ce culoare vei obține este să o testezi pe diferite șuvițe, variind intervalul de timp. Clătește cu apă și usucă fiecare șuviță cu foehnul, apoi tamponează cu un prosop de hârtie pentru a observa în mod exact rezultatul.

11. Taie niște lămâi

Te-ai pătat pe degete? Taie o lămâie pe jumătate, stoarce sucul și ține degetele în lichid timp de 15 minute. După aceea spală-te cu apă călduță și aplică o cremă hidratantă.

17.

18.

19.

Dacă v-a fost folositor acest material, vă invităm să citiți și celelalte articole de pe site-ul nostru, iar dacă doriți să vă alăturați comunității noastre de pe Facebook ne puteți da un LIKE pe pagina noastra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *