Amenajări cu stil care aduc un plus de design împrejmuirii casei

Odată construit, nu prea mai avem cum să înfrumuseţăm gardul casei decât cu flori de sezon. Însă sezonul florilor trece şi rămânem cu acelaşi spaţiu plictisitor din punct de vedere estetic. Dar pentru că noi avem întotdeauna subiecte interesante cu care vrem să vă captăm atenţia, ia priviţi mai jos câteva idei de amenajări cu stil, astfel încât şi gardul să poată fi înfrumuseţat cu uşurinţă.

1.

Gardul ca spaţiu privat – Idei de amenajări cu stil

Construirea unui gard care să împrejmuiască locuinţa nu înseamnă doar modul nostru de a ne delimita de ceilalţi, ci mai înseamnă propriul spaţiu privat. Construit din diferite materiale, începând de la tablă, lemn, beton sau piatra decorativă, un gard nu face altceva decât să desăvârşească aspectul exterior al casei. Clasic sau modern, gardul reprezintă până la urmă cartea noastră de vizită.

2.

3.

Ne remarcăm prin originalitate cu aceste idei de amenajări cu stil

Fie că este vorba despre propria persoană sau este vorba despre spaţiul în care locuim, cu toţii dorim să ne remarcăm prin originalitate. Originalitate care nu înseamnă altceva decât propriul stil. Da, putem vorbi de propriul stil chiar şi în cazul amenajărilor exterioare, în mod special al împrejmuirii casei. Tocmai de aceea am pregătit mai jos câteva imagini din care să ne inspirăm cu toţii.

4.

Îmbunătăţim aspectul gardului cu aceste idei de panouri decorative

Cunoscute sau nu, panourile decorative combină stilul clasic cu cel modern. Iar când spunem clasic, ne referim bineînţeles la împrejmuirea propriu-zisă, elementul modern fiind de data aceasta panoul decorativ. Prin urmare, suntem de părere că un gard înfrumuseţat cu panouri de acest gen nu poate decât să atragă priviri admirative – panouri care, dacă ştim cum să le punem în valoare, şi ne referim aici la iluminatul nocturn, pot transforma şi cel mai monoton spaţiu într-un spaţiu spectaculos din punct de vedere estetic.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23

24.

25.

Dacă v-a fost folositor acest material, vă invităm să citiți și celelalte articole de pe site-ul nostru, iar dacă doriți să vă alăturați comunității noastre de pe Facebook, ne puteți urmări şi pe pagina noastră Artifabro.