Manichiura franțuzească se califică în categoria universală, deoarece se potrivește absolut tuturor femeilor, indiferent de vârstă și statutul social. Acestea sunt motivele datorită cărora manichiura franțuzească nu iese de mult timp din modă. Cu toate acestea, în fiecare sezon apar noi și noi modele. Astăzi vom afla ce ne pregătește anul 2019.

Modul în care va arăta manichiura franțuzească depinde, în primul rând, de forma și lungimea unghiilor. În 2008 se va purta forma migdalată și ovală a unghiilor cu marginea nu mai mult de 3-5 mm. Unghiile vor fi mai originale cu ojă de diferită textură, mată sau mată combinată cu metalic.

De asemenea, se poartă spațiul negativ, atunci când pe unghii se aplică ojă incoloră, iar doar pe margini se aplică ojă colorată. French-ul ornamentat este o altă tendință a sezonului. Se utilizează diferite dungi, tehnica stamping, abțibilduri, ornamente în volum sau desen artistic.


În 2019 vor fi la modă culorile pastelate. Însă unele femei le consideră plictisitoare, de aceea designerii propun să se lărgească spectrul de culori. Pentru pielea deschisă se potrivesc culori de roz pal sau piersic, iar pentru pielea mai întunecată se aplică roz cu nuanțe de gri. Femeile care preferă culori intense pot opta pentru auriu, verde, negru și roșu. De asemenea, pot fi folosite diferite combinații îndrăznețe roz cu verde, roșu cu negru sau auriu.


Pentru femeile care nu pot purta unghii lungi, manichiura franțuzească sunt pur și simplu o adevărată salvare. Cu ajutorul acesteia, unghiile arată îngrijite și foarte drăguțe. Totodată pot fi utilizate orice culori și ornamente. Efectul de alungire a unghiilor poate fi obținut prin realizarea diferitelor dungi de culori din aceeași gamă.
Komfibuki este o inovație în materie de nail-design.

Aceste mici cerculețe pot fi aplicate în diferite moduri fie la baza unghiei, fie doar la vârf, fie se aplică doar pe o unghie. La fel de atrăgătoare sunt ornamentele „sticlă spartă”. Acestea trebuie aplicate doar selectiv și culorile să se potrivească între ele. Este suficient să decorați doar câteva degete.

Manichiura french s-a deosebit mereu prin universalitatea sa. Ea va arăta bine nu doar la oficiu, dar și la o petrecere. De aceea, femeile vor dori ca aceasta să țină cât mai mult timp. Din acest motiv a fost creat gelul-lac care poate prelungi durata manichiurii până la câteva săptămâni. Deși ornamentul unghiei va arăta ideal și după 2-3 săptămâni, va trebui să-l reînnoiți, deoarece unghia va crește cu câțiva milimetri. Pentru a evita diferența bruscă dintre unghia falsă și cea naturală folosiți culori naturale.

Unghiile mate vor arăta mereu nobil și elegant. Efectul maxim poate fi creat cu ajutorul culorilor contrastante. Tendința dominantă în 2019 va fi manichiura french mată cu vârful lucios. La fel, aceasta poate fi decorată în diferite moduri.


Este o noutate foarte bună pentru amatoarele de ornamentele pe unghii, acum acestea pot fi combinate cu manichiura french. Puteți utiliza cele mai diverse desene și tehnici. Imprimeurile florale sunt excelente pentru french. Astfel, unghii vor arăta mai elegant și mai feminin. Desenele artistice realizate cu gust pot fi purtate atât la serviciu, cât și cu alte ocazii importante.

1.

2.

3.


4.

5.


6.


7.

8.

9.


10.


11.


12.


13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

Dacă v-a fost folositor acest material, vă invităm să citiți și celelalte articole de pe site-ul nostru, iar dacă doriți să vă alăturați comunității noastre de pe Facebook, ne puteți da un LIKE pe pagina noastră!❤