– Situația uimitoare și totodată amuzantă de la spitalul din Maine a devenit virală pe internet după ce pe pagina oficială de Facebook a apărut o fotografie cu viitoarele mămici.

Cele nouă femei din Statele Unite ale Americii, toate asistente ale secției de neonatologie a unui spital din Maine, nu și-au propus să rămână însărcinate în același timp, ci a fost mai degrabă o întâmplare fericită.

– Nașterile sunt programate în decurs de 4 luni, între lunile aprilie și iulie.

După ce prima asistentă a dat vestea că este însărcinată, anunțurile au început să fie tot mai multe, astfel că femeile le-au primit cu uimire și bucurie, iar toată această poveste le-a apropiat și mai mult.

Unitatea medicală din Portland a anunțat această neașteptată creștere a natalității printr-o fotografie pe contul oficial de Facebook.

– În imagine, opt dintre cele nouă femei sunt îmbrăcate în costumul de asistente și fiecare ține în mână un cartonaș colorat pe care este scrisă data la care va veni pe lume bebelușul.

Pentru că unii oameni s-au arătat îngrijorați de faptul că în perioada verii nu o să fie suficient personal în secția de neonatologie, reprezentanții spitalului i-au asigurat că situația este sub control:

– „Nu vă faceți griji, avem un plan!” au transmis aceștia.

„Asistentele medicale s-au sprijinit de la început și vor continua să facă acest lucru până când vor naște toate” a adăugat conducerea centrului medical.

„Este chiar drăguț să vin la serviciu și să văd cum și altor femei însărcinate le cresc burticile în același ritm și să vorbim despre această experiență prin care trecem împreună”, a declarat una dintre asistente, Amanda Spear.

Ulterior, pe pagina de Facebook a Centrului Medical din Maine a apărut o fotografie în care erau toate cele nouă asistente.

– Carol Sakala, care conduce o secție specializată în nașteri și îngrijirea gravidelor, la organizația National Partnership for Women & Families, a declarat că nu există o explicație științifică pentru această coincidență.

– “Nu există vreun motiv biologic. Încercam să mă gândesc la posibile cauze – câteodată surorile și prietenele apropiate vor să treacă prin experiența de a naște și crește copii împreună“, a spus specialistul.

– În unitatea medicală lucrează 80 de asistente în secția de Obstretrică. Conducerea maternității le-a asigurat pe asistentele gravide că nu vor fi probleme legate de personal, pe perioada nașterilor.

– “Este reconfortant să știm că vom avea una grijă de cealaltă“, a mărturisit Samantha Giglio, una dintre asistentele gravide.

– Cele nouă asistente rămase însărcinate în acelaşi timp vor să-şi crească copiii împreună

– Asistentele au declarat că nu şi-au propus să rămână însărcinate în acelaşi timp, dar acest lucru s-a întâmplat. Acum, asistente se susţin reciproc şi găsesc mereu înţelegere la colegele de serviciu, însărcinate şi ele.

– Cele nouă asistente rămase însărcinate în acelaşi timp vor să-şi crească copiii împreună

– Asistentele au declarat că nu şi-au propus să rămână însărcinate în acelaşi timp, dar acest lucru s-a întâmplat. Acum, asistente se susţin reciproc şi găsesc mereu înţelegere la colegele de serviciu, însărcinate şi ele.

Cel mai dificil va fi pentru conducerea spitalului, atunci când tinerele mămici vor intra în concediu maternal, dar directorul spitalului a spus că totul este aranjat, iar plecarea celor nouă asistente este deja acoperită, aşadar spitalul nu va fi afectat de intrarea femilor în concediu.

– Una dintre asistente mai are trei copii acasă

– Viitoarele mămici au postat mai multe fotografii pe reţelele de socializare în care apar îmbăcate în uniformele de serviciu şi cu burţile aliniate. Internauţii s-au întrecut în mesaje de felicitare la adresa celor nouă femei şi a bebeluşilor care urmează să fie aduşi pe lume.

Cele nouă asistente sunt hotărâte ca micuţii lor să crească împreună şi să ţină legătura între ele. Acum, ele se îngrijesc reciproc, se sună una pe cealaltă şi se asigură că totul este în regulă cu sănătatea lor şi a bebeluşilor. Cea mai solicitată dintre ele este Rachel Stellmach.

Femeia se pregăteşte să nască cel de-al patrulea său copil, aşa că are ce sfaturi să le dea mai tinerelor sale colege, care o bombardează toată ziua cu întrebări.

„Este minunat că ţinem legătura. Toate colegele mele apelează la mine deoarece sunt o adevărată profesionistă în domeniu, deoarece acesta este cel de-al patrulea copil. Vrem să rămânem prietene şi să ne creştem copiii împreună, să serbăm zilele copiilor împreună şi să ne împărtăşim mereu bucuria prin care am trecut împreună”.

Dacă v-a fost folositor acest material, vă invităm să citiți și celelalte articole de pe site-ul nostru, iar dacă doriți să vă alăturați comunității noastre de pe Facebook, ne puteți da un LIKE pe pagina noastră!❤